Pentru cine nu l-a văzut în stagiunea precedentă sau pentru cei care doresc să-l revadă, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” programează sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 19, spectacolul „Google, ţara mea”
Ideea de a pune în scenă textul Mihaelei Michailov, „Google, ţara mea“, i-a venit regizorului Ştefan Iordănescu „dintr-o întâmplare”, după cum chiar el însuşi mărturiseşte. „Am văzut pentru prima spectacolul pus în scenă la Teatrul foarte Mic din Bucureşti. Mi-a plăcut foarte mult şi mă gândeam că este potrivit publicului arădean, în majoritate tânăr”.
„Google, ţara mea“, propune publicului o întâlnire inedită, atât prin mizanscenă, cât şi prin maniera de abordare a textului, scris de criticul de teatru Mihaela Michailov. Regizorul Ştefan Iordănescu a preferat să aşeze publicul pe scena sălii mari a teatrului arădean, actorii jucând la doar câţiva metri de spectatori, creându-se, astfel, o relaţie directă, imediată, în baza căreia mesajul extrem de actual al piesei putând fi transmis imediat. Spectacolul devine, astfel, o provocare atât pentru actori, cât şi pentru public, atmosfera aparte fiind dată şi de decorul realizat de scenograful Doru Păcurar, cât şi de luminile ce poartă semnătura light-designer-ului Lucian Moga
În distribuţie: Bogdan Costea, Dorina Darie, Alina Danciu, Călin Stanciu, Florin Covalciuc, Sorin Calotă, Andrei Elek, Roxana Sabău şi Mariana Tofan Arcereanu.
Premieră cu „Google, ţara mea”
Citiți principiile noastre de moderare aici!