ARAD. În cadrul examenului de Evaluare Naţională, absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut azi prima probă: Limba si Literatura Română. Ei au avut de rezolvat varianta cu numărul 10. La subiectul 1, elevii au primit un fragment din Alexandru Vlahuţă – „Din durerile lumii” -, pornind de la care au avut de îndeplinit mai multe cerinţe. Nu au lipsit, bineînţeles, problemele de gramatică.
Talentul candidaţilor a fost încercat la subiectul 2: redactarea unei compuneri de 10-15 rânduri în care să se prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unui concurs.
Examenul va continua mâine, 26 iunie, cu proba la limba şi literatura maternă, şi joi, 27 iunie, cu proba de matematică. Afişarea rezultatelor este programată sâmbătă, 29 iunie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, în intervalul 16.00 – 20.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în zilele de 30 iunie, 1 şi 2 iulie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate în 3 iulie. Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!