Pompierii au fost chemaţi marţi, în jurul amiezii, la o casă particulară din comuna arădeană a cărui acoperiş a luat foc. Însă nu doar pompierii din cadrul Detaşamentului Arad au ajuns la intervenţie, ci şi voluntarii din Şiria. „S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, una de la Detaşamentul Arad şi două ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şiria”, a anunţat căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Focul a cuprins acoperişul şi podul casei, fiind distruse bunurile depozitate în pod. Se pare că incendiul ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric de la tabloul de siguranţă. Din fericire, pompierii au reuşit să limiteze pagubele, stingând focul în câteva zeci de minute.
A luat foc de la un scurtcircuit
A luat foc de la un scurtcircuit
Le-a ars casa în plină iarnă. O familie din Şiria s-a văzut în pericol de a rămâne fără acoperiş deasupra capului exact în cea mai friguroasă perioadă a acestei ierni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters.
Mapamond
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un „atac terorist”, a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters.
România
Adrian Corbu, vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), a anunțat că lansarea sesiunii din cadrul programului Rabla pentru achiziționarea de tractoare noi se amână.
România
Ministerul Apărării Naţionale precizează miercuri că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească.
1
Lifestyle
Regizorul Christopher Nolan adaptează în această perioadă poemul epic al lui Homer „Odiseea” pentru următorul său film, informează DPA.
Mapamond
Ucraina se confruntă cu pene de curent în mai multe regiuni în urma unui atac aerian rusesc masiv lansat în cursul zilei, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X.
Mapamond
Rusia a atacat cu rachete de croazieră şi balistice sistemul energetic al Ucrainei şi oraşele din regiunea sa de est miercuri dimineaţă, au declarat ministrul ucrainean al energiei şi oficialii locali - relatează Reuters.
1
Mapamond
Un avion de pasageri Embraer 190 a Azerbaijan Airlines, care asigura ruta Baku - Groznâi, s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan. La bord se aflau 67 de persoane, dintre care 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. Conform informaţiilor preliminare, 32 de persoane au supravieţuit accidentului, deşi unele sunt în stare critică, informează Azertag, care citează un comunicat al Ministerului azer de Externe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!