ZIMAND CUZ. A avut un sfârşit în grozitor. O femeie care zăcea întinsă pe şosea, în localitatea Zimand Cuz a fost călcată de un TIR. Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Nimeni nu ştie cum a ajuns femeia să stea întinsă pe drum însă localnicii au declarat poliţiştilor că victima obişnuia să consume alcool. De altfel nu este exclus ca aceasta să fi fost sub influenţa băuturilor aloolice atunci când s-a întins pe şosea. „În seara zilei de 17 aprilie, în jurul orelor 23,20, pe DN 79, o femeie a fost accidentată mortal de către un autovehicul. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că în timp ce Călin C. de 39 de ani din Sânleani a condus un ansamblu auto format dintr-o autoutilitară marca Mercedes Benz, în cuplu cu semiremorcă, din direcţia Oradea spre Arad, a accidentat mortal o femeie care se afla culcată pe parte carosabilă, pe acelaşi sens de mers. Femeia a fost identificată, ca fiind Ana Maria S. de 42 de ani şi din declaraţiile martorilor se afla întinsă pe carosabil, pe raza localităţii Zimand”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. La locul accidentului a fost chemat şi echipajul de descarcerare a Detaşamentului de Pompieri Arad. Aceştia au scos-o pe femeie de sub roţile TIR-ului. Poliţiştii spun că cercetările continuă în acest caz.
A murit calcata de TIR
Reactualizat la:
O femeie în vârstă de 42 de ani, care era întinsă pe şosea în Zimand Cuz a fost călcată de un TIR..
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Citiți principiile noastre de moderare aici!