PECICA. Scandal din cauza băuturii într-un bar din Pecica. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Pecica, a ameninţat şi a adus injurii unei angajate a barului în care se afla deoarece aceasta a refuzat să-l servească cu băuturi alcoolice. Bărbatul a început să-l ameninţe şi pe patronul localului, dar şi pe câţiva clienţi aflaţi în bar. Pentru a aplana scandalul, la faţa locului au fost chemaţi jandarmii. „Un echipaj s-a deplasat de urgenţă la adresa precizată, respectiv în zona unui local unde l-au identificat pe cel care a provocat scandalul. Acesta, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din oraşul Pecica, a ameninţat-o pe una dintre angajatele localului şi i-a adresat injurii pentru faptul că a refuzat să îl servească cu alcool. Bărbatul a continuat să înjure şi să ameninţe cu acte de violenţă atât pe bărbatul căruia îi aparţine localul cât şi clienţii aflaţi la faţa locului”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Aceştia au mai precizat faptul că „jandarmii i-au întocmit celui în cauză actele de constatare, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri”.
A provocat un scandal intr-un bar pentru ca nu a primit de baut
A făcut scandal într-un bar din Pecica pentru că una din angajatele localului au refuzat să-l servească cu alcool.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
Local
Sindicaliştii din Poliţie anunţă faptul că vor continua protestele şi vor participa şi la mitingul de la Bucureşti.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
1
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
1
România
Firmă de contabilitate din Oradea, atacată cibernetic. Hackerii au cerut o recompensă de mii de euro
La data de 12 decembrie, o firmă de contabilitate din Oradea a fost victima unui atac cibernetic major.
România
Românii care doresc să călătorească în Israel au nevoie de autorizaţie electronică care poate fi solicitată pe platforma guvernamentală a acestui stat.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti a sunat adunarea pentru prepararea sezonului de primăvară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!