Traficul pe DN7 a fost blocat câteva ore.
Accidentul a avut loc pe DN7, în zona localităţii Bârzava. Carosabilul umed, la care se adaugă viteza neadaptată la condiţiile de drum, par a fi principalele cauze ale teribilului accident. În carambol au fost implicate în total 5 maşini — un microbuz cu marfă cu numere de românia, un microbuz cu marfă cu numere de bulgaria, un autoturism cu numere de Germania, o maşină de teren cu numere de Marea Britanie şi un TIR.
Autoturismul cu numere de Germania, condus de un tânăr român, care circula spre Deva, a intrat în depăşirea unei coloane de TIR-uri şi a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de 3 maşini, care circulau regulamentar, iar un cincilea autoturism nu a putut evita maşina care i-a apărut în faţă şi a intrat în plin în celelalte autovehicule.
În urma impactului, un microbuz a fost răsturnat cu roţile în sus, un altul a fost aruncat peste parapet, maşina care a provocat accidentul a fost avariată în proporţie de 90 la sută, iar autoturismul de teren a rămas fără roţile din faţă. TIR-ul a fost avariat uşor.
Patru persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Arad, pentru 2 victime fiind nevoie de intervenţia angajaţilor ISU de la descarcerare.
Traficul în zonă a fost blocat câteva ore, iar pe DN7 s-au format cozi kilometrice.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!