Pentru cei care doresc să obţină autorizarea pentru procurarea unei arme neletală (armă cu aer comprimat şi cu bilă de cauciuc) „cetăţeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reşedinţa în România, trebuie să depună la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, îşi are reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege privind armelor şi muniţiilor. Astfel, este nevoie de o cerere-tip – cererea de armă letală, actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie, un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii, care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii, şi că este apt să deţină astfel de arme şi muniţii, certificat de cazier judiciar, aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii, două fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm, dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare, aceleaşi ca pentru armele letale.
O lună până la eliberare
Termenul de eliberare al autorizaţiei de procurare este 30 de zile lucrătoare, iar valabilitatea autorizaţiei este de 90 de zile, termen ce poate fi prelungit o singură dată pentru aceeaşi perioadă. Pentru fiecare armă din categoria armelor neletală este permisă cumpărarea a 100 bucăţi de muniţie. Intrarea în România cu arme din categoria E este interzisă, exceptând cazurile de participare la concursuri de tir sportiv sau atunci când un colecţionar de arme român face invitaţie.
Obligaţi să se testeze
IPJ Arad informează titularii permiselor de armă tip „A”, „B”, a atestatelor de colecţionar şi atestatelor de instructor în poligonul de tragere, eliberate sau vizate în anul 2006, că au obligaţia de a se prezenta la viza permisului de armă începând cu 1 septembrie 2011, la sediul IPJ Arad – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
„Vizarea permiselor de armă se face în zilele de marţi şi joi între ora 09,00 şi 12,00 şi joi între ora 15,00 şi 17.00 , a declarat subinspectorul Camelia Tuduce din cadrul IPJ Arad. Posesorii permiselor trebuie să aibă asupra lor cererea tip, actul de identitate, permisele de armă şi armele înscrise în acestea, permisul de vânătoare de tip nou, o fotografie color (dimensiune 4/5 cm.), atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie, certificat medical tip din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii, aviz psihologic din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii şi certificatul de cazier judiciar.
Preferinţe
Ca un fel de top al preferinţelor în domeniul armelor în ceea ce-i priveşte pe posesorii de permise de port armă, reprezentanţii IPJ spun că armele de vânătoare sunt pe primul loc, pe locul doi clasându-se armele neletale. Cele mai multe permise de port armă eliberate în Arad sunt pentru arme de vânătoare.
Algerian oprit cu focuri de arma la Nadlac
Citiți principiile noastre de moderare aici!