„Aceşti reprezentanţi ai PDL au acuzat Guvernul că nu alocă bani pentru investiţii şi că banii pentru salariile cadrelor didactice nu sunt suficienţi. Cel mai important, în calitate de reprezentant al tinerilor, este să le atrag atenţia, lor şi celor care i-au instruit, că nu au voie să facă politică în şcoli şi grădiniţe. În altă ordine de idei, PDL este chiar ultimul partid care îşi poate trimite oamenii să spună că nu sunt bani de salarii. Veniturile cadrelor didactice sunt asigurate până la sfârşitul anului fără niciun fel de probleme – integral, nu reduse cu 25%, aşa cum au procedat cei de la PDL. Investiţiile din şcoli şi grădiniţe, partea de infrastructură, este responsabilitatea autorităţilor locale. Este regretabil faptul că în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ au fost numiţi politruci care îşi văd de interesul lor politic, nu de problemele învăţământului”, a spus Vărşendan.
Acuza PDL de campanie mincinoasa
Reactualizat la:
ARAD. Flavius Vărşendan, preşedintele Organizaţiei Municipale a Tineretului Social Democrat Arad, susţine că a fost contactat de mai multe cadre didactice care s-au plâns că membrii Consiliilor de Administraţie ţin discursuri politicianiste.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Procurorul special care a condus cele două anchete federale împotriva lui Donald Trump, Jack Smith, a demisionat din Departamentul de Justiţie după ce şi-a predat raportul, generând duminică ironii din partea preşedintelui ales american, informează agenţiile de presă internaţionale.
România
Esenţa democraţiei porneşte de la o presă liberă, a afirmat duminică seara liderul USR, Elena Lasconi, care a condamnat ferm violenţele împotriva jurnaliştilor.
România
Un amplu protest a avut loc duminică în Bucureşti, oameni veniţi din toate judeţele ţării solicitând reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale şi plecarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.
Ştiri sportive
FC Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid cu scorul de 5-2 (4-1), duminică seara, în finala desfăşurată în Arabia Saudită, la Jeddah.
Mapamond
La peste două luni după prăbuşirea unei părţi din acoperişul gării din Novi Sad, accident care a generat o amplă mişcare de protest în Serbia, mii de persoane au manifestat duminică la Belgrad împotriva corupţiei, cerând să se facă dreptate în acest dosar, informează AFP.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 12-01-2025 sunt următoarele:
România
Candidatul anunţat de coaliţia formată din PSD, PNL şi UDMR pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, într-un interviu la postul Digi 24, că şi-ar dori să fie admisă o nouă candidatură a lui Călin Georgescu în viitoarele alegeri ca „să îl vedem şi să-l auzim în carne şi oase într-o dezbatere, răspunzând la nişte întrebări”.
4
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, în timpul unei conferințe de presă din această săptămână, că este necesară o reformă a rezidențiatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!