ARAD. Clădirea administrativă a Spitalului Judeţean Arad a fost finalizată. Toţi angajaţii de pe sectorul administrativ au abandonat vechile birouri, aflate chiar în incinta spitalului, şi s-au mutat în „casă nouă”. Imobilul cel nou, aflat în imediata apropiere a intrării în curtea unităţii medicale, a fost ridicat pe scheletul unei alte clădiri, începută în urmă cu peste 10 ani, dar abandonată la faza de clădire în roşu. „Pentru acest proiect am alocat 850.000 de lei. Însă, în urma licitaţiei şi a lucrărilor ce au fost efectuate, noua clădire a costat numai 620.000 de lei. Am reuşit să facem o economie destul de importantă”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, instituţie ce a finanţat lucrarea. „Noul sediu administrativ era absolut necesar. Odată cu mutarea administraţiei spitalului, au fost eliberate spaţii din spital ce urmează să fie alocate Unităţii de Primire Urgenţe, secţie care, în prezent, se află în faza de modernizare şi extindere. La concret vorbind, de vechile spaţii ale administraţiei vor beneficia pacienţii care vor ajunge la spital”, a mai completat Ioţcu.
Se lucrează mai bine
Şi Teodora Olariu, managerul Spitalului Judeţean Arad, a lăudat această investiţie. „Membrii comitetului director al spitalului, precum şi ceilalţi angajaţi din Administrativ, erau dispersaţi peste tot în spital, având birouri unde a fost loc. Acum spaţiul în care vom lucra este unul compact. Cu siguranţă, vom putea lucra mai uşor ca şi până acum”, a spus Olariu. Potrivit declaraţiilor managerului, aproximativ 30 de persoane angajate în sectorul administrativ al spitalului vor beneficia de noua investiţie.
Continuă amenajarea
Finalizarea clădirii administrative este, însă, numai o parte din reamenajarea totală a curţii Spitalului Judeţean. Nicolae Ioţcu spune că în 4-5 luni, întreaga curte va arăta diferit. „Locul de aterizare al elicopterului este aproape gata. În câteva luni întreaga curte va fi reamenajată, inclusiv descărcarea la UPU. Aici vor putea parca trei ambulanţe o dată, nu numai una, cum se întâmplă acum. Iar locul de aterizare va fi legat printr-o alee direct de Urgenţe”, a specificat preşedintele Judeţului.
CITESTE SI:
O pacienta a Spitalului Judetean Arad sa aruncat de la etaj
Citiți principiile noastre de moderare aici!