„Trecerea Institutului Cultural Român la Senat, implicit subordonarea sa politică, cât şi numirea lui Andrei Marga în fruntea instituţiei au însemnat tot atâtea greşeli, dar şi deservicii aduse României pe plan extern. Am semnalat încă de atunci că ICR nu trebuie politizat, că menirea acestei instituţii este de a promova cultura românească în străinătate. Răspunsul a fost unul obişnuit, adică virulent, jignitor, lipsit de argumente”, a declarat Adrian Ţolea. Vicele CJA, care răspunde de domeniul cuturii, subliniază că „ineficienţa ICR, de la preluarea de către Senat a instituţiei, a fost semnalată chiar de premierul Victor Ponta, care i-a cerut ministrului Culturii, Daniel Barbu: «să ne propuneţi, şi politic, şi Senatului, toate măsurile care sunt necesare ca ICR-ul (…) să redevină, totuşi, o instituţie care să ne ajute în promovarea culturii noastre în străinătate». ..Acest «să redevină» arată că inclusiv USL şi-a dat seama de greşeală şi de faptul că ICR era funcţional când era sub tutela Preşedinţiei, iar acum are nevoie de o schimbare pentru că îi lipseşte randamentul”, a conchis Ţolea.
Adrian Tolea : USL isi recunoaste greselile in "scandalul ICR"
Reactualizat la:
ARAD. Mutarea Institutului Cultural Român de sub tutela Preşedinţiei sub cea a Senatului a reprezentat primul pas prin care guvernarea USL a început „asediul” asupra instituţiilor statului, este de părere secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost marți la Ministerul Energiei unde a semnat cu ministrul Sebastian Burduja contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic nu au reușit să treacă de formația de ligă secundă maghiară.
Local
Polițiștii SCCO, alături de procurorii DIICOT Arad, au efectuat, luni, 10 percheziții domiciliare în Arad, la doi bărbați și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
România
Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
UT Arad
Toate cele patru echipe de juniori, trei în Liga Elitelor și una în Liga de Tineret s-au calificat în play-off.
ARADON Sport local
Alexandru Moldoveanu a făcut un pas în spate, din motive de serviciu şi ... arbitraj.
Local
Primăria Orașului Lipova a lansat procedura de achiziție a serviciilor de execuție a lucrărilor de reabilitare pentru cinci clădiri din oraș.
Mapamond
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieşit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicităţii marţi de Departamentul Justiţiei, relatează Reuters şi AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!