Este vorba despre doi fraţi: Claudiu Radu Mișcuța şi Ciprian Mişcuţa: unul de 23 de ani, iar celălalt în vârstă de 40 de ani. Cei doi au fost duși în urmă cu câteva minute la Inspectoratul de Poliție Județean Arad, unde sunt audiați. Polițiștii efectuează cercetări în ceea ce-i privește pe cei doi, sub aspectul săvârșirii de loviri și alte violențe.
Agresorii de la sala de forță, prinși de polițiști
Reactualizat la:
În mai puțin de o oră de la sesizarea polițiștilor cu privire la agresiunea din incinta sălii de forță amplasate la demisolul Casei Sindicatelor, cei doi agresori au fost prinși.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România are printre cele mai mici preţuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această perioadă a Sărbătorilor Pascale consumul intern creşte cu 50%, iar un român consumă, în medie, aproximativ 30 de ouă, faţă de 21 într-o lună obişnuită.
România
Un proiect de lege depus recent la Senat propune unificarea reglementărilor privind parcările publice și private, reglementări care în prezent sunt dispersate în șapte acte normative.
Mapamond
Papa Francisc a apărut duminică pentru prima dată în public de la externarea sa din spital în urmă cu două săptămâni, unde a fost tratat pentru o dublă pneumonie, intrând în Piața Sfântul Petru de la Vatican într-un scaun cu rotile pentru a saluta mulțimea, informează Reuters.
ARADON Sport local
Pecica a pierdut cu „Poli”, dar în play-out, Viitorul și LT Cermei au obținut puncte.
Local
Polițiștii orașului Curtici, împreună cu cei din orașul Sântana, Serviciul Rutier, Secția 2 Rurală Arad, luptători S.A.S., cu sprijinul polițiștilor de frontieră din Curtici, au desfășurat o razie, în după-amiaza de 5 aprilie 2025.
Local
Târgul firmelor de exercițiu a ajuns la ediţia cu numărul 8.
Advertorial
Când vine vorba de importul de mărfuri din China, una dintre cele mai importante părți ale procesului de afaceri este organizarea corectă a livrării.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!