Acţionează mai repede decât legea. Este vorba de mai marii Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad care, înainte de a se vota proiectul prin care Primăria Arad va înlocui subvenţia generalizată la căldură cu ajutoare sociale pentru cei săraci, au decis deja să îi informeze de aceste decizii pe cei afiliaţi acestei uniunii, parcă ştiind că proiectul va trece şi de dezbaterea publică şi de vot. În comunicatul de presă remis de această uniune se arată faptul că „administratorii condominiilor membre în Uniunea Profesională a Administratorilor Arad (UPA) vor primi, luni, pentru afişare la fiecare scară de bloc, îndrumarul privind actele necesare la completarea şi depunerea cererilor la cele patru centre ale Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad. De asemenea, conducerea UPA va solicita reprezentanţilor Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară programarea blocului la depunere în funcţie de adresa de domiciliu şi alte informaţii utile beneficiarilor de ajutoare de încălzire, acestea urmând să fie comunicate, în timp util, administratorilor de bloc”.
Discuţii
Mai mult, Ladislau Hevesi, preşedintele UPA, susţine chiar că a avut deja o întâlnire, la sediul UPA, cu Erika Stark, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, pe tema colaborării în problema acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei în iarna 2011-2012.
Mai marii uniunii văd în demersul lor, făcut chiar înainte de votarea ajutoarelor, o mână de ajutor întinsă arădenilor, căci „beneficiarii ajutoarelor de încălzire vor fi scutiţi să facă mai multe drumuri la DDAC pentru solicitarea de informaţii, aceştia urmând să meargă doar să ridice actele şi să le depună”.
Cinci luni de ajutoare
Ajutoarele de încălzire se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2011- 31 martie 2012.
Primăria Arad a elaborat un proiect, care urmează să fie supus transparenţei decizionale miercuri iar, mai apoi, votului CLM, potrivit căruia vor primi, desigur diferenţiat, în funcţie de venituri, număr de persoane etc., ajutoare de încălzire familiile care au un venit pe membru de până la 1.100 lei lunar şi persoanele singure care realizează venituri de până la 1.300 de lei lunar.
Proiectul si ajutoarele pentru caldura
Conditii mai stricte la ajutoarele de incalzire
Citiți principiile noastre de moderare aici!