ARAD.Sprijinul oferit de către Partidul Conservator Arad întreprinzătorilor care vor să acceseze programul de minimis, care alocă 100 de milioane de euro pentru investiţii, se bucură de un real succes, spune preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru. „Mă bucur că un număr apreciabil de întreprinzători arădeni s-au arătat interesaţi, dar, aşa cum spuneam, ca vicepreşedinte al Consiliului Naţional al IMM-urilor, mi-aşi dori ca Aradul să fie în fruntea judeţelor din acest punct de vedere. Vreau să precizez că, deşi sunt preşedintele filialei Partidului Conservator, nu mă interesează orientarea politică a celor care doresc să acceseze acest program. Îi aşteptăm pe toţi la sediul PC, pentru a le pune la dispoziţie toată documentaţia necesară, pentru ca la momentul aprobării fondurilor- în foarte scurt timp- să fim printre primii. Este o şansă foarte importantă din punct de vedere economic nu doar pentru întreprinzători, ci şi pentru judeţul Arad”, a declarat Purcaru.
Ajutorul pentru IMM-uri, fara culoare politica
Reactualizat la:
Mircea Purcaru sprijină întrprinzătorii care vor să acceseze bani europeni nerambursabili, indiferent de culoarea politică.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Citiți principiile noastre de moderare aici!