Sâmbătă, înainte de demararea vizitei la unităţi şcolare din judeţ, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru, a avut o întâlnire cu liderii ALDE Arad, în calitate de membru în Biroul Executiv Naţional al acestui partid. Alături de liderii pe judeţ şi municipiu- Mircea Purcaru, respectiv, Ionel Ciupe, a fost prezent, din partea PSD Arad, Florin Tripa, preşedintele organizaţiei municipale . Prilej pentru Şalaru de a reafirma hotărârea ALDE de a rămâne la guvernare alături de PSD, până la finalul mandatului, însă şi de a participa la alegerile locale şi parlamentare cu liste proprii. În acest sens, ţinta minimă este de 10%, însă potenţialul partidului este de 15%. „Nu visăm la mai mult, fiind o forţă nou creată, dar suntem alternativa câştigătoare pentru 2020. Beneficiem de doi lideri charismatici- Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, fost premier care a avut curajul şi forţa de a lupta cu Traian Băsescu şi şi-a demonstrat din plin competenţa prodesională şi Daniel Constantin, dintr-o nouă generaţie, reprezentând viitorul în ceea ce priveşte conducerea ALDE, la alegerile din 2017. Şi-a dovedit competenţa încă de când nu era angajat politic şi lucra la Ministerul Agriculturii, pe care acum îl conduce”, a spus secretarul de stat. Întrebat dacă îşi însuşeşte punctul de vedere al lui Vasile Şalaru, ca preşedinte de organizaţie judeţeană, în privinţa relaţiei cu PSD, Mircea Purcaru a răspuns : „Dl. ministru a dat asigurări că, deşi ALDE va avea liste proprii la alegeri, el, ca lider judeţean, va avea ca opţiune formarea majorităţii cu PSD. Cred că este ceva normal, având în vedere că la ora alegerilor PSD şi ALDE vor fi tot colegi de guvernare, cu un procentaj de realizare a programului USL în proporţie de 100%, chiar dacă foştii liberali au dezertat, trecând în barca popularilor”, a spus Purcaru.
ALDE: minimum 10% la alegeri
Secretarul de stat Vasile Şalaru spune că ALDE are ca obiectiv minimum 10% la alegeri, dar potenţialul este de 15%.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost marți la Ministerul Energiei unde a semnat cu ministrul Sebastian Burduja contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic nu au reușit să treacă de formația de ligă secundă maghiară.
Local
Polițiștii SCCO, alături de procurorii DIICOT Arad, au efectuat, luni, 10 percheziții domiciliare în Arad, la doi bărbați și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
România
Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
UT Arad
Toate cele patru echipe de juniori, trei în Liga Elitelor și una în Liga de Tineret s-au calificat în play-off.
ARADON Sport local
Alexandru Moldoveanu a făcut un pas în spate, din motive de serviciu şi ... arbitraj.
Local
Primăria Orașului Lipova a lansat procedura de achiziție a serviciilor de execuție a lucrărilor de reabilitare pentru cinci clădiri din oraș.
Mapamond
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieşit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicităţii marţi de Departamentul Justiţiei, relatează Reuters şi AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!