Oamenii legii au verificat cartea de identitate italienească pe care bărbatul a prezentat-o la control, dar au avut suspiciuni referitoare la fotografia aplicată în document. Până la urmă, s-a stabilit că actul era furat, iar persoana din faţa poliţiştilor era Hifaqi S., de 27 de ani, din Algeria.
Algerian cu acte false la frontiera
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un algerian care a prezentat documente false pentru a ieşi din România spre Occident.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Simpozionul a adus în fața audienței rezultatele celor trei ani de cercetare și schimburi de bune practici între echipele partenerilor de proiect.
Local
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai orașului Sebiș au organizat două evenimente educativ-preventive la Sebiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!