„România are o pepinieră excelentă în domeniul educațional. Studenții și, mai apoi, absolvenții români sunt foarte bine văzuți pe piața muncii din Uniunea Europeană. Susțin ideea că e nevoie de un număr suficient de locuri de practică pentru studenții români, pentru a-i pregăti pentru activitatea profesională ulterioară”, a afirmat Iosif Matula. În luna aprilie 2012 va avea loc conferința ministerială a Procesului de la Bologna care se va desfășura la Bucureşti. În cadrul acestei reuniuni vor fi formulate noile angajamente pentru cei trei ani care ne separă de următoarea reuniune ministerială, astfel încât să fie promovate obiectivele Procesului de la Bologna în fiecare universitate și stat membru.
Amendamentele lui Matula, adoptate
ARAD. În cadrul dezbaterii proiectului de raport privind contribuția instituțiilor europene la consolidarea procesului Bologna, organizată în Parlamentul European, membrii comisiei au aprobat amendamentele depuse de europarlamentarul Iosif Matula, prin care acesta solicită o mai bună armonizare a standardelor academice la nivelul UE, pe lângă recunoașterea calificărilor sau promovarea mobilității studenților și personalului academic subliniind nevoia de dezvoltare a unei abordări „multi-fonduri”, cu norme clare și eficiente, care să vină în întâmpinarea modelului viitor de finanțare al UE.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!