Au tăcut mâlc și au recepționat pistele pentru bicicliști încă din decembrie 2016. Fără anunţuri publice. Dar trecând peste acest aspect, aproape deodată cu recepţia pistelor intră în vigoare şi amenzile prevăzute în Codul Rutier pentru bicicliști, unele care sunt de-a dreptul astronomice și inegale față, de pildă, de șoferii care flanchează pistele.
În acest moment, atât cei 12,5 kilometri de pistă ce leagă Micălaca de Pădurea Ceala, pe malul Mureșului, cât și cei 122 de kilometri de pistă din municipiu au fost recepționați, conform spuselor reprezentanţilor Primăriei Muncipiului Arad. Acum, pentru următoarele trei luni, la cererea Primăriei Arad şi în urma votului CLM, a fost iniţiată o campanie a Poliției Locale Arad, intitulată „Biciclism în spiritul legii”.
După aceste trei luni de informare și pregătire a bicicliștilor, vor intra, însă, în vigoare amenzile astronomice prevăzute atât pentru bicicliști, cât și pentru șoferi. În mod surprinzător, amenzile ce vor fi date bicicliștilor pornesc de la nu mai puţin de 870 de lei (!) și pot ajunge până la 1.160 lei, în timp ce șoferii care parchează pe piste vor plăti doar 290 lei și două puncte penalizare. Bicicliștii care vor fi sancționați vor avea la dispoziție două zile lucrătoare pentru a plăti jumătate din minimul amenzii, adică 435 lei.
5 ani de garanţie la piste
Am stat de vorbă cu reprezentanții Palatului Administrativ pentru a afla mai multe detalii legate de pistele pentru bicicliști.
„În decembrie 2015, când lucrările au fost finalizate, a fost realizat un prim proces verbal de recepție a lucrărilor cu lista de cerințe de remediere a neconformităților. La sfârșitul lui martie 2016 a fost realizată verificarea remedierilor, fiind întocmită o anexă. De acum, anual, Agenția de Dezvoltare Regională Vest -ADR Vest, care este autoritatea de monitorizare a implementării proiectului, va verifica starea pistelor. Pentru următorii cinci ani de zile, neconformitățile vor fi remediate, la solicitarea ADR Vest, de către constructorul pistei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al primăriei Municipiului Arad. În ce privește cuantumul amenzilor aplicate, „acestea sunt prevăzute în Codul Rutier” iar la nivel local nu se face altceva decât se aplică legea, ne-au spus reprezentanţii Primăriei.
Reguli pentru bicicliști
Iată şi îndatoririle bicicliștilor ce vor pedala pe pistele nou construite, obligaţii care odată încălcate vor atrage pe viitor amenzi: să aibă buletinul la ei atunci când urcă pe bicicletă, să nu intre în zonele cu restricție pentru biciclete, să nu circule pe trotuar, să nu ridice mâinile de pe ghidon și picioarele de pe pedale, să nu consume alcool, să nu se agaţe de mașini, să nu pedaleze pe aleile din parcuri, să nu folosească pista când este acoperită de gheață, să nu traverseze pe bicicletă pe trecerile pentru pietoni, să folosească seara și dimineața veste reflectorizante și cască. De asemenea, bicicleta trebuie să aibă frâne rezistente, direcția reglată, avertizare sonoră și sistem de lumini.
În cadrul aceleiași campanii, șoferii sunt îndemnați să îi respecte pe bicicliști: „Nu opriți pe pistele de biciclete”.
Amenzi inegale pentru bicicliști
Ce spune comunitatea de bicicliști, prin vocea vicepreședintelui Asociației Bicicliștilor Arădeni – ABA, Bărbat Coriolan Emanuel, despre cele de mai sus? „Mă bucur că autoritățile realizează această campanie de informare. M-ar bucura ca amenda primită de ciclist să nu fie de trei ori mai mare decât cea dată șoferilor care parchează și care vor parca în continuare pe piste. M-ar bucura ca pistele să fie întreținute, iar pietonii să nu le mai ocupe, m-ar bucura ca și șoferii să ne respecte. Noi, la rândul nostru, trebuie să dăm dovadă de bun simț ca bicicliști, să respectăm regulile și să ne informăm despre Codul Rutier cât mai mult! Dar de aici și până la realitate vor mai fi accidente, mulți nervi și bani cheltuiți pe amenzi sau reparații! Sper că ceva totuși se va schimba în bine!”, spune Bărbat Coriolan Emanuel.
Povestea construirii pistelor de biciclete
În septembrie 2012, vă anunțam că studiul de fezabilitate pentru construirea pistelor în municipiu a fost realizat și că urma întocmirea proiectului tehnic. Pe 8 ianuarie 2014, a fost semnat contractul de construcție a primilor 12,5 kilometri de pistă, de pe malul Mureșului, iar în aprilie 2014 vă anunțam că a început licitația de atribuire a a lucrărilor de construcţie pentru pistele din oraş. Pe 29 august 2014, a fost semnat şi contractul de construire a acestor piste, câştigătorul licitaţiei fiind Asocierea SC Sylc Con Trans SRL Arad cu SC Lile Service General Construction SRL Arad şi SC Noco Electra SRL Bucureşti, cu o valoare de 14.880.000 lei şi o durată de execuţie de 16 luni. Pistele din municipiu ar fi trebuit să fie finalizate, potrivit contractului, în luna decembrie 2015. Ulterior, data de recepţie a fost prelungită de mai multe ori, odată la începutul lui 2016, apoi în vara lui 2016 și, ulterior, la sfârşitul lui 2016. Despre recepţia finală, însă, nimic nu a „transpirat” din interiorul Palatului Administrativ până acum, când Poliția Locală Arad a demarat campania „Biciclism în spiritul legii”, ce se va desfășura în următoarele trei luni pe raza municipiului. După care, vin amenzile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!