ARAD. Primăria Arad a anunțat scoaterea la licitație a contractului de lucrări de întreținere a marcajelor rutiere la nivelul municipiului. În total, se vor aşterne circa 60 kilometri de marcaje rutiere longitudinale, linie dublă sau simplă.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 806.451,6 și 3.225.806,4 lei. Diferența între aceste sume apare deoarece administrația locală mizează pe faptul că aceste contracte vor putea fi semnate pe o perioadă cuprinsă între unu şi patru ani, în funcţie de ofertele primite până în 12 martie.
Patru zone în oraş
Concret, municipiul a fost împărţit în patru zone, Primăria fiind dispusă să plătească, anual, pe fiecare lot, 201.612,9 lei. Lotul I este delimitat de străzile: Gladiolelor, Cetăţii, Eugen Popa, albia râului Mureş, Căprioarei, Vântului şi cuprinde cartierele Mureşel, Aradul Nou, Sânicolaul Mic şi Subcetate. Lotul II este delimitat de străzile: Calea 6 Vânători, Calea Aurel Vlaicu, Piaţa Gării, Bihorului, Piaţa Podgoria, Bolintineanu, General Praporgescu, General Magheru, Marginei şi cuprinde cartierele Grădişte, Micălaca şi zona 300. Lotul III este delimitat de străzile Liviu Rebreanu, Pădurii, Cocorilor, Piaţa UTA, Calea Aurel Vlaicu, Piaţa Gării, Bihorului, Piaţa Podgoria, Bolintineanu, albia râului Mureş, splaiul Toth Sandor, Sabilelor şi cuprinde cartierele Pârneava, Centru, Drăgăşani, Alfa. Lotul IV este delimitat de străzile Calea 6 Vânători, Calea Aurel Vlaicu, Autogara Arad, Calea Aurel Vlaicu, Cocorilor, Pădurii, Liviu Rebreanu şi cuprinde cartierele Cadaş, Şega, Bujac, Gai şi Poltura.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!