Arad. Infecţiile respiratorii afectează tot mai mulţi arădeni, de la o săptămână la alta. Datele centralizate, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică, venite de la medicii de familie din judeţ, arată o creştere semnificativă a virozelor, care au ajuns la 2.000 în ultimele şapte zile. Acest număr este aproape dublu faţă de ultima săptămână din ianuarie 2018, însă este în creştere şi faţă de săptămâna anterioară, când se înregistrau 1.700 de pacienţi.
Aproape 50 de pacienţi care au făcut complicaţii din cauza virozelor au fost internaţi doar în ultimele şapte zile, perioadă în care au fost confirmate şi nouă cazuri de gripă. Astfel, judeţul Arad înregistrează, de la debutul sezonului de îmbolnăviri, 21 de cazuri de gripă, cu cinci decese. În cazul altor cinci pacienţi cu simptome de gripă, testele de laborator sunt în lucru.
Totodată, în ultimele două săptămâni, aproape 1.100 de arădeni s-au îmbolnăvit de pneumonie, 150 dintre ei fiind internaţi.
Pentru a evita infecţiile respiratorii, medicii recomandă din nou ca, în această perioadă, în care a fost declarată şi epidemia de gripă la nivel naţional, să se evite locurile aglomerate, unde viruşii se răspândesc foarte uşor. Nu în ultimul rând, igiena poate ajuta foarte mult, spălatul de mâini cât mai des fiind prima dintre regulile care trebuie respectate.
Arad: 2.000 de bolnavi pe săptămână
Arad: 2.000 de bolnavi pe săptămână
Val de viroze. Numărul de îmbolnăviri este aproape dublu faţă de anul trecut, iar autorităţile recomandă evitarea locurilor aglomerate şi spălatul des pe mâini.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.
Mapamond
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, a susținut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu și-au atins obiectivul de a-l elibera complet până la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, relatează agenția EFE.
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a lansat duminică apelul „SALVAȚI TIKTOK !”, într-un scurt mesaj postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmulețe scurte a încetat să funcționeze în SUA odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-01-2025 sunt următoarele:
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.
Mapamond
Steagurile americane vor fi înălțate la Capitoliul SUA luni, 20 ianuarie, pentru ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, ceea ce reprezintă o sfidare a unui ordin executiv al președintelui în exercițiu Joe Biden.
2
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, în urmă cu câteva minute, brigada care va conduce meciul de luni, ora 17.00, de la Ovidiu, dintre Farul și UTA.
UT Arad
ARAD. Deși este la UTA din 25 septembrie, Damien Dussaut nu a reușit să joace pentru echipă decât în meciuri amicale. A fost acea problemă legată de contractul său, care s-a reziliat cu Farul, dar nu a intrat și la Comisiile de specialitate de la FRF în timp util, adică atunci când era perioadă de transferuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!