Zeci de sesizări au fost depuse de către arădeni la mai multe instituții, în ultimele săptămâni, cu privire la mirosul de dejecții care învăluie orașul de când s-a încălzit vremea.
Am contactat Garda de Mediu, Protecția Consumatorilor și Direcția de Sănătate Publică, toate aceste instituții confirmându-ne că arădenii reclamă disconfortul produs de nămolul aflat pe paturile de uscare de la Stația de epurare. Majoritatea nemulțumiților sunt din cartierele Alfa, Confecții și Pârneava, iar sesizări au ajuns inclusiv la Primăria Arad sau pe aplicația MyCity. ”Doresc să fac o sesizare cu privire la mirosul îngrozitor de fecale care vine de la Stația de epurare din zona aeroportului. Cu siguranță se cunoaște această problemă, dar nu se iau măsuri. Odată cu temperaturile ridicate de afară, mirosul este insuportabil. Mirosul se simte chiar și în casă dacă sunt geamurile deschise. În fiecare an e tot mai rău”, a sesizat Sava Betina.
În răspunsurile transmise de Primăria Arad reclamanților se arată că sesizările au fost trimise mai departe Companiei de Apă Arad „în vederea găsirii unei soluții pentru o diminuare a disconfortului produs de mirosul degajat”.
Nu se pot da amenzi
Autoritățile au fost deja în control la Stația de epurare, dar nu s-au aplicat sancțiuni. Asta pentru că acei parametri care pot fi determinați cu aparate se încadrează în limitele legale. Poluarea olfactivă, însă, nu poate fi determinată cu aparate, iar reprezentanții Gărzii de Mediu ne-au declarat că nici măcar nu este reglementată legal.
Astfel, deși există un disconfort uriaș pentru arădeni, nu se poate lua nicio măsură. Totul ține de investițiile care ar trebui să le facă operatorul Stației de epurare, respectiv Compania de Apă. Conducerea a transmis Gărzii de Mediu că ar fi nevoie de circa 20 de milioane de euro pentru a aduce tehnologii care să ne scape de nămolul provenit din canalizare astfel încât să nu poluăm natura și nici să nu provocăm disconfort locuitorilor.
Conform legistației, paturile de uscare pe care sunt puse mii de tone de nămol pe timpul verii trebuie să se afle la cel puțin 300 de metri de locuințe, iar în Arad distanța e mult mai mare. Vântul aduce însă mirosul până în oraș.
Modernizare cu efect nedorit
Situația neplăcută persistă pe timpul verii începând cu 2010, de când Stația de epurare a fost modernizată și s-a renunțat la tancurile în care se depozita nămolul și care produceau gaz ce era ars.
În urmă cu o lună, când am mai scris despre mirosul puternic de dejecții din oraș, reprezentanții Companiei de Apă Arad ne-au transmis că disconfortul s-ar putea
menține până la mijlocul verii, când nămolul adunat din canalizarea orașului va fi distribuit agricultorilor pentru a-l folosi pe post de îngrășământ.
„Anual, primăvara, o dată cu încălzirea vremii este posibil să se degaje mirosuri industriale din zona paturilor de uscare a nămolului stocat la Stația de Epurare Arad. Începând cu luna iulie însă, nămolul stocat va putea fi valorificat în agricultură ca îngrășământ. Fermierii care doresc să folosească nămolul pe terenurile agricole vor încheia un acord de colaborare cu Compania de Apă Arad, acesta concretizându-se în emiterea permiselor de aplicare elaborate de Agenția de Protecția Mediului în baza studiilor pedologice efectuate pe terenurile acestor fermieri de către Oficiul de Studii Pedologice Arad. Compania de Apă Arad oferă gratuit operatorilor agricoli din regiune nămolul rezultat din procesul de epurare a apelor, nămol pe care operatorii agricoli îl pot folosi ca îngrăşământ eficient pentru culturi. Datorită conţinutului mare de material nutritiv, nămolurile provenite din epurare pot ameliora caracteristicile fizico-chimice ale solurilor argiloase şi nisipoase. Pentru a putea fi valorificate, nămolurile rezultate în urma epurării apelor suferă o serie de procese de tratare complexe, stabilite în aşa fel încât să fie eliminate eventualele riscuri asupra mediului sau asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor”, spuneau reprezentanții Biroul de presă al Companiei.
Intenții
În urmă cu un an, se anunța că va fi amenajată o perdea vegetală în jurul stației de epurare, care ar urma să blocheze cel puțin parțial deplasarea mirosului spre zonele locuite. De asemenea, se spunea că se are în vedere achiziționarea unei instalații de incinerare care să asigure o tratare suplimentară a dejecțiilor provenite din canalizare, pentru a fi rezolvată complet problema.
În prezent, aproximativ 9500 de tone de nămol se află pe paturile de uscare, astfel că orice adiere de vânt aduce un miros care îi deranjează foarte mult pe locuitori și nu le face impresie bună celor care ne vizitează orașul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!