„Arad – un pol de interes economic” este titlul articolului căruia i-a fost alocată o pagină întreagă în ediţia martie-aprilie a publicaţiei amintite. În cadrul materialului de presă se face referire la importanţa vizitei delegaţiei arădene în China, incluzând aici protocoalele de colaborare semnate cu autorităţile din regiunea Hainan, dar şi proiectele comune de viitor. E amintită, de asemenea, contribuţia Excelenţei Sale Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, în activitatea filialei arădene a Casei Româno-Chineze. Nu în ultimul rând, e evidenţiată dorinţa oficialităţilor arădene de a transforma judeţul nostru într-un pol de interes pentru investitorii chinezi.
„Este onorant pentru noi că revista Casa prieteniei a alocat Aradului o pagină întreagă. De altfel, vreau să profit de acest prilej pentru a mulțumi Excelenței Sale Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România pentru sprijinul pe care ni l-a oferit de-a lungul timpului” – a punctat în cadrul unei conferinţe de presă prof.univ.dr. Lizica Mihuț, președintele filialei Arad a Casei Româno-Chineze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!