Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.
De asemenea, șase județe din sudul țării sunt sub avertizare de cod portocaliu până în 29 iulie, ora 3.00. Este vorba despre judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Argeş. Aici va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50…70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp.
Aradul sub cod galben pana marti dimineata
ARAD. Județul Arad se află, începând de luni dimineața până marți la ora 10.00, sub avertizare de cod galben. În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zona de munte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
3
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
4
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!