Bihoreanul în vârstă de 34 de ani – care nu deţinea permise de conducere – s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, la volanul unui autoturism marca Renault Megane înmatriculat în Franţa. „La controlul de frontieră, bărbatul a declarat că actele i-au fost furate în Franţa şi a prezentat o copie xerox după un permis de conducere eliberat de autorităţile române. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil, iar în urma controlului amănunţit al autovehiculului s-a descoperit în portbagaj, ascunsă într-o pătură, o armă cu aer comprimat calibru 4,5 mm. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut copia permisului de conducere contra sumei de 500 de euro, iar pentru armă a plătit unor cetăţeni români, în Franţa, suma de 20 de euro”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Potrivit acestora, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la ridicarea armei, iar în cauză se efectuează cercetări pentru infracţiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi tentativă la contrabandă calificată.
Armă cu aer comprimat descoperită la frontiera Nădlac
Armă cu aer comprimat descoperită la frontiera Nădlac
Un bărbat din judeţul Bihor a încercat să introducă în România o armă cu aer comprimat pentru care nu deţinea acte legale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
7
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
5
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!