Spaţiile destinate activităţii de producţie sunt realizate în proporţie de 100% şi aici a demarat fabricaţia prototipului de tramvai pentru ecartament normal şi podea complet coborâtă – denumit IMPERIO.
La deschidere au luat parte reprezentanţii celor două societăţi asociate, o delegaţie de la Siemens – furnizorul licenţei de fabricaţie, precum şi alţi invitaţi.
În paralel, continuă lucrările adiacente: platforme de depozitare, racordarea liniei de incintă cu linia curentă, extinderea atelierului de probe etc.
Asemeni arădenilor, şi bucureştenii vor putea admira tramvaiul Imperio pe linii. Conform autorilor acestui proiect, „în prima jumătate a anului 2012, bucureştenii vor vedea prototipul pe liniile RATB – în probă de parcurs”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!