Un caz revoltător, am putea spune, s-a consumat deja de două ori într-un mic părculeț de joacă adresat celor mici de pe strada Simfoniei, din cartierul Micălaca, în zona blocului 180. Pe adresa redacției am primit o sesizare din partea unor mămici foarte revoltate. Acestea fac vorbire de deșeurile medicale periculoase, cu risc foarte mare de contaminare, aruncate lângă o hintă într-un mic părculeț de joacă.
Mai exact, o grămadă mare de mânuși chirurgicale folosite și bucăți de pansament pline cu sânge. Atenție, vorbim de deșeuri medicale, pline de microbi și bacterii, care ar putea infecta atât copiii, cât și pe cei mari care ar intra în contact direct cu ele.
„Nu se poate așa ceva! Se întâmplă ăn parcul de copii, de pe strada Simfoniei. Morman de mănuși folosite și comprese de dezinfectat locul puncției cu sânge, focar de infecție!!! Sunt asistentă de meserie și știu cât de periculoase sunt. Noroc că am ajuns eu și cu încă o mămică. Au apucat alți copii să le împrăștie prin parc, iar noi am început să strângem pentru a nu mai permite altora să se atingă de aceste deșeuri medicale. Am fost atât de revoltate încât nu ne-am mai gândit să sunăm la DSP. Totuși rugăm organele abilitate să se autosesizeze. Distribuiți mămici, este a doua oară când se întâmplă același lucru, poate găsim vinovații”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ancuța M., mămica care locuiește în această zonă.
Anunțați la 112!
Deoarece vorbim de deșeuri medicale, ne transmite biroul de presă al DSP Arad, cu regim special de depozitare, cetățenii care observă depozitarea acestora în parcuri sau în alte zone neconforme trebuie să anunțe în cel mai scurt timp acest aspect la numărul unic de urgență 112. „Sub nicio formă să nu se atingă de aceste deșeuri, nici măcar cu mâna, și să anunțe autoritățile. Să nu își lase nici copiii să se apropie deoarece își pun viața în pericol fiind un risc mare de contaminare. La locul indicat de arădeni vor sosi reprezentanți ai DSP, Gărzii de Mediu și ai IPJ. Vorbim de deșeuri cu regim special de depozitare. În decursul acestui an au fost verificate 93 de cabinete medicale, au fost date 28 de avertismente și aplicate 20 de amenzi în contextul în care au fost verificate aspecte de la folosirea substanțelor dezinfectante până la colectarea deșeurilor, chiar și vaccinarea”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Daniela Cîrnațu, purtătorul de cuvânt al DSP Arad.
Așadar, în niciun caz, dacă vedeți astfel de deșeuri medicale, nu vă atingeți de ele, sunați la 112, asigurați un perimetru dacă este posibil și așteptați să vină autoritățile competente să rezolve situația.
Cu regim special
Trebuie să știți că aceste deșeuri au un regim special de depozitare spre a fi distruse, iar cei care nu respectă legea sunt aspru pedepsiți, sau ar trebui să fie aspru pedepsiți. Asta în cazul în care sunt prinși, desigur. Gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale presupune colectarea separată pe categorii, ambalarea, stocarea temporară, transportul, tratarea și eliminarea deșeurilor medicale, acordând o atenție deosebită deșeurilor periculoase pentru a preveni contaminarea mediului și afectarea stării de sănătate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!