Preşedintele CS Astra şi antrenorul Spiridon Stanciu explică: „A fost un arbitraj părtinitor, supravegheat” îndeaproape de vicepreşedintele FR de Lupte, Dumitru Mugurel, al cărui fiu e la Steaua. De asemenea, antrenorul coordonator de la Steaua, Petrică Onciu, care e şi antrenor federal, a fost desemnat director de concurs?! Adversari fără niciun fel de pretenţii, de la Steaua, au câştigat, inexplicabil, în faţa medaliaţilor europeni de la noi, Irinel Botez şi Vlad Mariea. Şi, ca tacâmul să fie complet, ne-a lipsit şi un component de bază, vicecampionul mondial, Răzvan Bitere, care e accidentat. Sper ca la ultima etapă, de la Bucureşti, să pot alinia cea mai bună formulă, să remediem şi deficienţele noastre şi să nu mai dăm peste un arbitraj potrivnic, precum la Arad. Oricum, e prima înfrângere, după cinci ani, şi aceasta la limită, 17-15. Mergem pe terenul Stelei, în ultima etapă, să răsturnăm clasamentul şi să cucerim al cincelea titlu naţional”.
Au căzut pradă arbitrilor. Titlul se joacă încă!
Au căzut pradă arbitrilor. Titlul se joacă încă!
Reactualizat la:
Luptătorii de la CS Astra (foto) au cedat, sâmbătă, la Arad, în cel mai important meci al etapei a II-a din liga de juniori, în faţa Stelei, scor 5-3. Arbitrajul a fost unul execrabil în acest duel, arădenii fiind victime ale oamenilor cu fluierul. Aşa se face că titlul în întrecerea juniorilor, la lupte greco-romane, pe echipe, este în pericol să fie pierdut de arădeni. În celelalte meciuri, cu LPS Slatina, Rapid , CS Botoşani şi Chimia Rm. Vâlcea, CS Astra a câştigat fără probleme.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!