Toate au ajuns la 183 familii aflate în dificultate şi la 24 instituţii de protecţie a copiilor şi bătrânilor. Campania a fost organizată la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în parteneriat cu Asociaţia „Children’s High Level Group” şi s-a desfăşurat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).
„Beneficiarii au fost identificați către coordonatorii şcolari şi elevii voluntari, pe raza judeţului Arad”, a declarat Angela – Carmen Plăcintar, director CJRAE Arad, coordonator judeţean de voluntariat.
„Ne bucurăm de faptul că elevii şi cadrele didactice din judeţul nostru sunt sensibili la problemele celorlalţi, respectiv la situaţia unor persoane aflate în dificultate, sunt solidari şi se implică în activităţile caritabile. Acest lucru dovedeşte că mai există omenie şi că generaţiile tinere sunt proactive şi reacţionează la educaţia şi exemplele celor implicaţi în formarea lor”, consideră Caudius Mladin, inspector școlar general.
Minus de milioane la fructe si legume
Tone de legume si fructe confiscate
Citiți principiile noastre de moderare aici!