Concret, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat Marius M., de 44 de ani, care conducea un Audi A3 înmatriculat în Spania. Şoferul a prezentat la control un certificat de înmatriculare şi un alt certificat de inspecţie tehnică, ambele eliberate de autorităţile spaniole. Însă verificările au scos la iveală faptul că maşina era furată. „În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, iar plăcuţele de înmatriculare sunt semnalate ca furate, alerte introduse în data de 17.08.2013 de autorităţile din Spania”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Varianta şoferului indică cu totul altceva. „Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul contra sumei de 9.000 de euro în cursul anului 2013 de la un târg de profil din Spania şi, contra sumei de 60 de euro, a primit prin poştă documentele maşinii”, mai spun frontieriştii. Cu toate acestea, şoferul va fi cercetat penal pentru tăinuire la furt, uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Au găsit o maşină furată din Spania
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un autoturism care figura ca fiind furat în urmă cu aproximativ doi ani de zile din Spania.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primăria pune la dispoziția celor interesați 18 puncte de comerț ambulant în mai multe zone din Arad.
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
1
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
1
România
Firmă de contabilitate din Oradea, atacată cibernetic. Hackerii au cerut o recompensă de mii de euro
La data de 12 decembrie, o firmă de contabilitate din Oradea a fost victima unui atac cibernetic major.
România
Românii care doresc să călătorească în Israel au nevoie de autorizaţie electronică care poate fi solicitată pe platforma guvernamentală a acestui stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!