Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate pe pasajul din Micălaca, aflat în apropierea Sălii Polivalente, din cauza unui incident rutier petrecut în zonă. Şoferul unui microbuz marca Kia a pierdut controlul volanului, a lovit bordura şi parapeţii de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat de-a latul pe partea carosabilă, ocupând mai bine de o bandă de mers. Conducătorul auto al microbuzului, care circula pe direcţia Micălaca-Podgoria, spune că un alt vehicul a frânat în faţa lui, aşa că a acţionat şi el violent frâna, moment în care microbuzul a intrat în derapaj. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar autovehiculul a suferit avarii destul de mici. Timp de câteva zeci de minute s-a circulat pe o singură bandă de mers, dar, la un moment dat, microbuzul a fost pus pe roţi. Pe pasaj, în coadă, era şi un autocar plin ochi de români care plecau spre străinătate. Autocarul respectiv nu putea să treacă de microbuzul răsturnat. Aşa că bărbaţii au coborât şi, cu ajutorul poliţiştilor aflaţi la faţa locului, au ridicat microbuzul de pe şosea. „Ne grăbim şi noi, hai să vă dăm o mână de ajutor”, a spus unul dintre cei care au coborât din autocar. După ce a fost pus pe roţi, microbuzul a fost parcat pe partea dreaptă, iar circulaţia a revenit la normal. Poliţiştii spun că vor continua cercetările în acest caz. Mai ales că povestea şoferului nu prea stă în picioare. Şi asta deoarece urmele de frânare sunt pe o lungime considerabilă, semn că aşa-zisul şofer din faţa lui nu a putut frâna brusc pentru că era tamponat din spate de microbuz. Dar toate acestea vor fi lămurite după cercetări.
Microbuz răsturnat pe pasaj în Micălaca
Microbuz răsturnat pe pasaj în Micălaca
Reactualizat la:
Şoferul unui microbuz a pierdut controlul vehiculului şi s-a răsturnat pe pasajul din Micălaca.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!