Ultima astfel de rectificare a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, iar judeţul nostru s-a ales cu aproximativ zece milioane de lei. „Peste patru milioane de lei (n.r. 4.175.000 lei) au fost alocaţi pentru susţinerea unor proiecte de dezvoltare locală care vizează modernizarea drumurilor şi investiţii în reţelele de canalizare şi de apă. În acelaşi timp, a fost alocată o sumă de aproape cinci milioane de lei pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav – o categorie de personal uitată de cei care au construit proiectul de buget pe 2012 la sfârşitul anului trecut. Aceste drepturi sunt acordate fără a pune în pericol retribuţiile altor categorii de personal din sistemul public”, ne-a anunţat Cosmin Pribac, prefectul Aradului. Mai mult, alte 4,4 milioane de lei stau la dispoziţia primăriilor din judeţ, bani dedicaţi pentru plata arieratelor. „Nu în ultimul rând, a mai fost suplimentată cu 200 mii lei şi suma pentru programul Cornul şi laptele”, a mai declarat Pribac.
Bani de la Guvern pentru investitiile din Arad
Reactualizat la:
ARAD. Guvernul Ponta continuă seria rectificărilor bugetare prin care varsă sume de bani în vistieriile autorităţilor locale din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
2
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!