ARAD. Un bărbat din Vladimirescu a pierdut 400 de lei pe Calea Iuliu Maniu, iar când și-a dat seama că nu-i mai are a sunat la 112. Bărbatul a spus echipajului de jandarmi trimis la fața locului că în locul în care a pierdut banii se afla și o femeie. „La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj de jandarmerie. Apelul a fost făcut de către un bărbat care a reclamat faptul că, aflându-se pe Calea Iuliu Maniu, a pierdut o sumă de bani în timp ce cobora din autoturismul său. Bărbatul a observat absenţa banilor doar în momentul în care a intenţionat să plătească combustibilul cu care şi-a alimentat autoturismul. Bărbatul a încercat să reconstituie cele întâmplate şi a sunat prin apelul de urgenţă atunci când şi-a dat seama că, în locul în care a parcat autoturismul, se afla şi o femeie”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Arad.
Femeia a fost identificată repede de jandarmi, iar aceasta a declarat că a găsit banii pe stradă și că intenționa să-i restituie. Bărbatul și-a primit înapoi banii pe care-i pierduse.
„El a transmis mulţumiri jandarmilor pentru demersurile făcute şi pentru faptul că l-au ajutat să reintre în posesia banilor pe care i-a crezut pierduţi”, au declarat reprezentanții IJJ Arad.
Bani pierduti pe strada, recuperati cu ajutorul jandarmilor
Un bărbat a pierdut 400 de lei, iar femeia care i-a găsit nu i-a restituit până nu au intervenit jandarmii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!