Miercuri seara, în Piaţa Catedralei, B.D.A., de 29 de ani, care este agent de pază, se afla în timpul liber. Anterior, tânăra consumase alcool, iar acest lucru i-a „aprins” pofta de scandal. H.V.R., o copilă de 15 ani, a căzut drept victimă, fiind luată la bătaie de agentul de securitate beat, fără vreun motiv anume. „Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică aflați în zonă s-au autosesizat, au intervenit prompt în aplanarea incidentului, fiind nevoiți să procedeze la imobilizarea agresoarei. Oamenii legii au reușit să ia legătura cu mama minorei, care a sosit imediat la locul faptei pentru a prelua copila. Polițiștii locali au solicitat sosirea la fața locului a unui echipaj al colegilor din cadrul Poliției Municipiului Arad, care a preluat speța, urmând să o cerceteze din perspectiva posibilei responsabilizări penale a agresoarei”, anunţă cei de la Poliţia Locală. Din fericire, adolescenta nu a suferit răni serioase. În ceea ce o priveşte pe bătăuşa, aceasta a fost amendată cu 1.000 de lei de către angajaţii de la Poliţia Locală.
Trimite articolul
XZona e plină de asă ceva fiind plătiți pentru asemenea servici și având ca alibi șofer și lipsa datelor de identificare de ce au firme sub pretext de pf.și sau pers.fizică mă refer la casele pline de țigani cu o reala jurisdicție de pericol de defăimare a grupurilor de oamni care locuiesc in acele zone ,sarbească etc.precum și in localități socodor ineu,nadab,cintei??????
Ne…….tă
sper sa fie obligata sa plateasca inca cel putin 1000 daune fetei !