Un accident înfiorător s-a consumat pe drumul ce leagă Beliu de Chișlaca, din județul Arad, duminică, 14 august, în jurul orei 20.20. Atât de șocante au fost imaginile ce au rezultat în urma impactului încât șoferița implicată în accident a suferit un atac de panică. Este vorba de un biciclist, de 43 de ani, care a fost lovit din plin de o șoferiță de 36 de ani care, conform celor declarate de polițiști, circula regulamentar. Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul IPJ Arad, biciclistul ar fi circulat pe partea carosabilă pe contrasens. Când șoferița s-a apropiat de biciclist, acesta ar fi executat, brusc, o manevră la dreapta, cel mai probabil din dorința de a trece pe sensul lui de mers, cel regulamentar. Această manevră, însă, i-a fost fatală biciclistului care a fost lovit din plin. Creierii bărbatului au fost împrăștiați pe partea carosabilă, acesta murind pe loc în urma coliziunii violente.
A virat brusc
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, ce conducea un autoturism marca Opel Astra pe DJ 792A, dinspre Beliu spre Chișlaca, a accidentat mortal un bărbat de 43 de ani, care, în calitate de biciclist circula neregulamentar pe contrasens. Bărbatul a virat brusc spre dreapta pentru a trece pe cealaltă parte a carosabilului când a fost lovit de autoturismul marca Opel. Se va întocmi dosar pentru ucidere din culpă iar, după ce vom efectua cercetările, dacă se va stabili că șoferița nu a greșit, acest dosar va fi clasat”, a declarat pentru Jurnal arădean/www.aradon.ro, Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Atac de panică
„Am intervenit cu o ambulanță din substația Ineu. Biciclistul a suferit o traumă craniană cu pierdere de substanță. Practic, leziunile pe care le-a suferit bărbatul au fost incompatibile cu viața. În urma impactului creierul i-a fost împrăștiat pe partea carosabilă. Șoferița a suferit un atac de panică când a văzut imaginea de la locul accidentului, atât de şocant a fost totul”, a declarat pentru Jurnal arădean/www.aradon.ro, Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!