FC UTA scoate la vânzare, începând de sâmbătă, 13 august, ora 10:00, abonamentele pentru noul sezon competiţional al Ligii a II-a. Clubul arădean va emite, începând din acest an, abonamente personalizate în format card, astfel că suporterii trebuie să deţină asupra lor, în momentul achiziţionării, cartea de identitate.
Abonaţilor din campionatul trecut li se vor menţine vechile locuri în tribune până cel târziu luni, 22.08.2011.
Preţurile noilor abonamente sunt următoarele: la tribuna I – 225 lei; la tribuna a II a, sectorul J – 200 lei; la tribuna a II a – 175 lei; la peluză – 75 lei; Abonament VIP , tribuna oficială – 5000 lei .
Pentru abonaţii VIP / societăţi comerciale, în preţul abonamentului se include şi posibilitatea expunerii unui banner (6m/1m) lângă suprafaţa de joc cu însemnele societăţii respective.
Programul de vânzare al abonamentelor va fi: sâmbătă 13.08.2011, de la orele 10-16; luni-vineri, de la orele 10-14 şi 15-18. Preţul biletului va oscila în funcţie de adversar
Totodată, conducerea clubului arădean va scoate la vânzare şi biletele pentru primul meci din acest campionat, cel cu Juventus Bucureşti. Preţurile tichetelor pe toată durata competiţiei vor oscila în funcţie de importanţa adversarului întâlnit.
Pentru întâlnirea cu echipa din cartierul Colentina, fanii îşi pot achiziţiona bilete la următoarele preţuri: la tribuna I – 15 lei; la tribuna a II a, sectorul J – 15 lei; la tribuna a II a – 12 lei; la peluză – 6 lei.
UTA, spectaculoasa in prima repriza
Citiți principiile noastre de moderare aici!