Bugetul Sanevit pe anul 2011 – aşa cum a fost el aprobat prin Hotărârea de Guvern 387 din 13 aprilie 2011 – a fost făcut public în Monitorul Oficial nr. 286 din 22 aprilie.
Potrivit documentului, veniturile totale estimate pentru acest an sunt în valoare de 4.800 mii lei (cea mai mare parte provenind din producţia vândută), iar cheltuielile – 4.750 mii lei. Cheltuielile cu personalul se ridică la 1.079 mii lei, din care 845 mii lei reprezintă cheltuielile salariale pentru cei 40 de angajaţi preconizaţi pe anul 2011. Cheltuielile cu salariile s-au determinat pe baza salariului mediu pe societate realizat în luna decembrie 2010.
Nivelul cheltuielilor reprezintă limita maximă şi nu poate fi depăşit decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii. „În situaţia în care, în cursul execuţiei bugetului, se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, SC Sanevit 2003 SA Arad va putea efectua cheltuieli totale aferente veniturilor totale, proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000 lei” – se precizează în hotărârea de guvern.
Comparaţie
Comparând bugetul Sanevit din 2011 cu cel de anul trecut, se constată o scădere atât la nivelul veniturilor (de la 6.160 mii lei în 2010, la 4.800 mii lei), cât şi la nivelul cheltuielilor (de la 6.160 mii lei la 4.750 mii lei). O altă diferenţă între cele două bugete apare la indicatorii privind plăţile şi creanţele restante ale societăţii. Dacă în 2010 nu apărea nicio cifră în dreptul acestor indicatori, bugetul pe 2011 prevede plăţi restante de 4.900 mii lei şi creanţe restante de 270 mii lei.
Pentru a afla cum se explică aceste diferenţe, am luat legătura cu directorul economic al SC Sanevit 2003 SA, Iosif Ignat. „Impresionantul” dialog pe care l-am purtat cu domnia sa îl puteţi citi alăturat. Cu precizarea că, pentru munca pe care o depune (inclusiv pentru activitatea de a nu vorbi cu presa „pentru că nu vreau”), domnul director este retribuit, lunar, cu 3.900 lei.
Am încercat să-l contactăm şi pe directorul general al Sanevit, Pavel Negru. Nu am avut nici măcar norocul unei discuţii telefonice pentru că „domnul director a ieşit şi… nu se ştie când apare. Nici măcar nu ştim dacă mai vine…” – ne-au mărturisit subalternii săi. E de prisos să mai spunem că Pavel Negru nu a putut fi contactat nici pe telefonul mobil. Nu ne îndoim că problemele de serviciu l-au ţinut ocupat prin alte părţi… Mai menţionăm doar că pentru modul în care se achită de sarcinile de director general, el are un salariu de 4.600 de lei pe lună.
Restanţe la bugetul de stat
Conform ANAF, la 31 decembrie 2010, SC Sanevit 2003 SA avea obligaţii restante la bugetul de stat în valoare totală de 1.189.938 lei. Aproximativ jumătate din sumă (521.233 lei) reprezintă dobânzi şi penalităţi, în timp ce 302.892 lei reprezintă restanţe la plata TVA, 295.521 – restanţe la impozitul pe venitul din salarii şi 61.607 – restanţe la impozitul pe profit. Societatea se află, însă, în administrare specială conform Legii 137/2002, ceea ce înseamnă că nu poate fi executată silit.
Discuţie cu directorul economic, Iosif Ignat
Incredibil: „Ce-mi pică la afacere?”
Domnule director, cum explicaţi diferenţele dintre bugetul Sanevit pe 2011, faţă de cel din 2010?
IGNAT. Îmi pare rău, nu dau relaţii la telefon.
Bine, atunci haideţi să ne vedem…
IGNAT. Ce-mi pică la afacere?
Cum?
IGNAT. Păi, nu sunt obligat să dau relaţii. Sunt date publice…
Fiind date publice, e firesc să ne daţi relaţii suplimentare.
IGNAT. Nu am ce zice. Vă rog să-l contactaţi pe domnul director general şi el vă va da toate datele de rigoare.
Dar dumneavoastră, în calitate de director economic, sunteţi în măsură să ne oferiţi aceste date.
IGNAT. Mulţumesc de apreciere.
Nu sunteţi dumneavoastră în măsură să daţi relaţii despre buget?
IGNAT. Sunt în măsură, dar nu doresc.
Dar sunteţi directorul unei societăţi aflate sub autoritatea publică a Ministerului Sănătăţii.
IGNAT. Da.
Şi-atunci?
IGNAT. Uite, nu vreau să vă dau relaţii.
De ce nu vreţi? Trebuie să aveţi un motiv…
IGNAT. Nu este cazul acum.
De ce nu este cazul?
IGNAT. Sărut mâna.
DIANA DUŢU
diana.dutu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!