„Persoanele netransportabile care nu deţin un act de identitate valabil pot solicita serviciului de evidenţă a persoanelor pe raza căruia domiciliază deplasarea la domiciliu pentru preluarea imaginii şi a documentelor prevăzute de lege pentru punerea în legalitate cu act de identitate”, au anunţat cei de la direcţie. Totodată, pentru soluţionarea unor cazuri deosebite, direcţia care are sediul în Arad, Calea Victoriei nr. 35B – 37, eliberează acte de identitate şi în zilele de sâmbătă, între orele 8:00-16:00, şi duminică, între orele 8:00-21:00.
Buletinul vine acasa
ARAD. Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor a anunţat că, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să îşi exercite dreptul de vot, dar care nu se pot deplasa, va merge acasă la oameni să le facă acte de identitate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un amplu protest a avut loc duminică în Bucureşti, oameni veniţi din toate judeţele ţării solicitând reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale şi plecarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.
Ştiri sportive
FC Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid cu scorul de 5-2 (4-1), duminică seara, în finala desfăşurată în Arabia Saudită, la Jeddah.
Mapamond
La peste două luni după prăbuşirea unei părţi din acoperişul gării din Novi Sad, accident care a generat o amplă mişcare de protest în Serbia, mii de persoane au manifestat duminică la Belgrad împotriva corupţiei, cerând să se facă dreptate în acest dosar, informează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 12-01-2025 sunt următoarele:
România
Candidatul anunţat de coaliţia formată din PSD, PNL şi UDMR pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, într-un interviu la postul Digi 24, că şi-ar dori să fie admisă o nouă candidatură a lui Călin Georgescu în viitoarele alegeri ca „să îl vedem şi să-l auzim în carne şi oase într-o dezbatere, răspunzând la nişte întrebări”.
1
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, în timpul unei conferințe de presă din această săptămână, că este necesară o reformă a rezidențiatului.
Mapamond
Militanta pakistaneză şi laureata premiului Nobel pentru pace, Malala Yousafzai, a declarat, duminică, că Israelul „a decimat sistemul educativ în Gaza”, relatează AFP.
4
România
Preşedintele AUR, George Simion, apreciază că mitingul de duminică ar putea fi „cel mai mare din ultimii ani” şi estimează o participare de minimum 50.000 de oameni, iar acţiunile de protest vor continua în perioada următoare până la îndeplinirea revendicărilor - reluarea turului II al alegerilor prezidenţiale şi plecarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!