CARAȘ-SEVERIN. Martorul care a găsit portofelul lui Abel Apostol pe marginea drumului național 7, la câteva zile după dispariția omului de afaceri, a trimis Tribunalului Caraș-Severin o declarație în care preciza împrejurările în care a găsit acel obiect. Acesta este, se pare, ultimul martor care a fost propus spre audiere.
Cauza s-a amânat pentru 26 iunie, deoarece avocatul ales al lui Adrian Buleu nu a putut fi prezent la înfățișarea de joi și a delegat un alt avocat să participe la ședința de ieri.
Acesta din urmă nu a putut, potrivit martorilor din sală, să susțină cauza pe fond deoarece nu a cunoscut în detaliu acest dosar. Judecătorul a decis să amâne cauza pentru ca avocatul ales al inculpatului să susțină, săptămâna viitoare, pe fond, cauza. În ciuda faptului că nu a putut să susțină cauza, avocatul înlocuitor a dorit să depună înscrisuri la dosar, însă judecătorul nu a acceptat, motivând că, dacă nu cunoaște cauza îndeajuns să o susțină pe fond, atunci nu poate depune nici probe la dosar.
Procesul în care Adrian Buleu este acuzat că l-ar fi omorât pe Abel Apostol se apropie de pronunțarea unei sentințe: nu mai sunt martori de audiat, nu mai sunt probe de administrat și urmează doar ca avocații să susțină cauza pe fond.
CITESTE SI:
Adrian Buleu, precizari in fata judecatorului
Citiți principiile noastre de moderare aici!