ARAD. Situaţie greu de închipuit la unul dintre cele mai performante licee din municipiul Arad. Un gard metalic înalt de peste trei metri stă să se prăbuşească, iar asta de câteva luni. Mai precis, din decembrie, când structura s-ar fi înclinat sub greutatea unui strat consistent de zăpadă. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, după ce ne-au atras atenţia câţiva părinţi cu privire la situaţia gardului ce împrejmuieşte terenul de sport cu gazon artificial, gard care mai stă sprijinit de câteva scânduri pentru a nu se prăbuşi. Reprezentanţii liceului susţin însă că nu este niciun pericol pentru copii, deoarece terenul a fost încuiat şi nu poate intra nimeni.
Mai întâi, hârtiile
Şcoala a transmis o cerere către Primărie pentru eliberarea unui certificat de urbanism, care este abia prima etapă înainte de lucrările de reparaţii. Vor mai fi necesare şi alte autorizaţii de la autorităţi, precum şi o soluţie tehnică. Toate aceste hârtii vor amâna luni de zile lucrările, însă şcoala nu poate evita birocraţia, cu atât mai mult cu cât sediul Inspectoratului de Stat în Construcţii este situat, practic, în faţa terenului de sport cu gardul care stă să cadă.
Ore pe asfalt
Liceul Baptist are aproximativ 700 de elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, dar în clădirea de pe strada Ioan Suciu învaţă puţin peste 200 de liceeni. Dascălii şcolii spun însă că procesul educativ nu este afectat, iar elevii îşi fac orele de educaţie fizică în sala de sport sau în curtea şcolii, pe asfalt.
Liceu de top
Un clasament naţional realizat an de an arată că Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” este al doilea cel mai performant din judeţ. Clasamentul pe 2018, prezentat de portatul www.admitereliceu.ro, este realizat prin ponderarea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (40%), media de la examenul de Bacalaureat (30%), promovabilitatea la BAC (20%) şi media rezultatelor obţinute la olimpiade (10%). Cel mai bun liceu arădean a fost desemnat Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, plasat pe locul 40 în topul naţional, cu un scor total de 8.51 puncte. Media de admitere în 2018 a fost 9.05, iar promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 100%. Pe locul II în topul judeţean se află „Alexa Popovici”, cu sorul 8.27, situat pe poziţia 76 în clasamentul naţional al rezultatelor. Şcoala a avut o promovabilitate de 100% la Bacalaureat şi media de admitere 8.58.
Citiți principiile noastre de moderare aici!