Prima licitație a avut loc deja, în 13 iunie, cu prețul de strigare de 200 de lei, dar nu s-a prezentat nimeni să-l vadă pe patrupedul Jake. Asta spre bucuria partenerului său de serviciu, agentul șef adjunct Radu Vasiescu. Polițistul nu ar vrea să renunțe la câinele pe care l-a crescut și care i-a fost alături în peste 1500 de misiuni, așa că speră că nici la următoarele două licitații, care vor avea loc în 29 iunie și 5 iulie, nu se va prezenta nimeni.
Agentul Radu Vasiescu ne-a spus că Jake este scos din serviciu pentru că are deja 11 ani și nu mai are aptitudinile necesare. ”Eu și familia mea îl iubim foarte mult și îl vrem acasă. I-am pregătit deja o cușcă nouă și l-aș îngriji în anii care i-au mai rămas. Mi-a fost cel mai bun partener din carieră, nu m-a trădat niciodată”, spune polițistul.
Jake a participat la misiuni de ordine publică. Și-a însoțit partenerul peste tot, iar împreună au stat nopți la rând la pândă, au alergat și prins infractori. Conform agentului Vasiescu, într-o noapte, câinele polițist a pus rapid la pământ un agresor care înainte își înjunghiase un coleg de serviciu, dar s-a întors la locul faptei pentru că își uitase niște acte. Jake l-a imobilizat până când partenerul său i-a pus cătușele.
Poliția Municipală rămâne cu doi câini în serviciu, după ce Jake se va ”pensiona”, iar în județ mai există 13 câini la posturile din orașe sau comune importante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!