Procedura de admitere poate fi consultată pe site-ul Autorității la adresa de web http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/11/HOT–R–REA-AEP-Nr.-11-2015.pdf
Corpul experților electorali este o evidență permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate sau locțiitori ai acestora.
Poate face parte din Corpul experţilor electorali persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are cetăţenia română; cunoaşte limba română, scris şi vorbit; are drept de vot; are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcţiei; nu face parte dintr-un partid politic; a absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu; nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal.
Persoanele care au mai îndeplinit funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia și care solicită în scris să fie admise în Corpul experților electorali parcurg o procedură de avizare, realizată de Departamentul de organizare a proceselor electorale din cadrul AEP.
Admiterea în Corpul experților electorali se face prin examen pentru persoanele care: nu au mai exercitat funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia; persoanele care au fost excluse din Corpul experţilor electorali, sub condiţia ca excluderea să fi avut loc cu mai mult de 3 ani înaintea datei examenului; persoanele care s-au retras din Corpul experţilor electorali, sub condiţia ca retragerea să fi avut loc cu mai mult de un an înaintea datei examenului.
Examenul de admitere are ca obiect evaluarea următoarelor competențe specifice: cunoaşterea legislației în materia exercitării dreptului de vot şi a modului de aplicare a acesteia; planificarea operațiunilor electorale din secția de votare; consemnarea rezultatelor votării.
Potrivit Hotârii AEP nr. 11/2015, sunt două modalități de desfășurare a examenului de admitere:
examen scris, organizat într-un centru de examinare pus la dispoziție de către primar, prefect sau misiunea diplomatică, în condițiile legii, precum şi la sediile Autorităţii Electorale Permanente, ale filialelor şi birourilor acesteia; examen în sistem online.
Programarea online şi examenul în sistem online vor avea loc începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Campanie de recrutare a preşedinţilor de secţii de votare
Campanie de recrutare a preşedinţilor de secţii de votare
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) lansează campania de recrutare a persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
3
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
4
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!