Începând de sâmbătă şi până marţi temperaturile vor urca la valori de până la 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de untiăţi. „Disconfortul termic se va accentua în aceste zile”, susţin meteorologii.
Canicula se asterne peste Arad
ARAD. Vine peste noi un nou val de caniculă. Asta ne anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Aceştia au emis deja o avertizare de tip cod galben de caniculă pentru 13 judeţe din vestul ţării, printre care şi Aradul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Cetățeni ruși intervievați de AFP pe străzile Moscovei și-au exprimat sâmbătă satisfacția față de afrontul suferit de președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Washington și speranța ca SUA să poată pune capăt conflictului în Ucraina.
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat sâmbătă că i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să-și „repare” relația cu Donald Trump după spectaculoasa lor altercație la Casa Albă vineri și „să respecte tot ceea ce a făcut” acesta pentru Ucraina, relatează AFP și EFE.
Local
ARAD. Răzvan Cadar, deputat PNL de Arad, anunță că a votat, în Camera Deputaților, un proiect de lege care se referă la finanțarea de la bugetul de stat a academiilor private de copii și juniori.
1
România
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, că autoritățile române vor susține intensificarea sprijinului, inclusiv financiar, pe care Uniunea Europeană îl acordă Republicii Moldova pentru o integrare europeană sustenabilă.
Local
10 mii de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi distribuite gratuit prin inspectoratele pentru situații de urgență, în cadrul campaniei „Detector pentru viață”.
Local
ARAD. Sâmbătă, 1 martie, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au desfășurat o acțiune în gara C.F.R Arad prin care, în loc de sancțiuni, au oferit doamnelor și domnișoarelor mărțișoare și urări de primăvară.
1
România
În ziua de 1 martie, mărțișorul, un simbol al primăverii, făcut din două fire răsucite - unul alb și celălalt roșu - și de care, de obicei, se prinde un mic obiect artizanal, este dăruit doamnelor și domnișoarelor. Tradiția Mărțișorului are o vechime considerabilă și, potrivit acesteia, se spune că persoana care poartă un mărțișor este ferită de rele și că acesteia îi merge bine tot anul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!