Doar că există o problemă: de două luni de zile, potrivit declaraţiilor lui Şatran, Carmen nu mai primeşte dreptul la vizite intime. „Nu mi se pare normal, se încalcă legea. A tot depus cereri, dar acestea îi sunt respinse din fel şi fel de motive inventate de către penitenciar”, spune revoltat Claudiu Şatran. Carmen urmează să iasă din infirmerie şi să reintre în celulă, iar, în acest sens, a depus o cerere pentru a locui într-o celulă de nefumători. „Cererea i-a fost aprobată şi, dacă va fi mutată, îşi va executa pedeapsa în celulă cu alte persoane private de libertate nefumătoare”, a declarat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad. Reamintim că Bejan Carmen a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat. Ulterior, în interiorul Penitenciarului Arad, a rămas însărcinată şi s-a căsătorit cu Claudiu Şatran, un traficant de droguri care a executat zece ani de închisoare. Copilul celor doi s-a născut cu malformaţii grave şi a decedat la doar o oră de la naştere.
Carmen Bejan mai vrea un copil
Reactualizat la:
ARAD. Criminala Carmen Şatran, fostă Bejan, a anunţat, prin intermediul soţului ei, Claudiu, că doreşte să mai facă un copil. „Am hotărât că vom mai încerca să facem un copil”, a declarat Claudiu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!