INEU. O casă de vacanță din lemn a ars în proporție de 80 la sută, miercuri seara, în jurul orei 22,00, în urma izbucnirii unui incendiu violent. Focul a fost observat de către o persoană, care se deplasa cu mașina dinspre Șilindia spre Ineu, care a și sunat la 112, anunţând şi crezând că „arde satul”, din cauza flăcărilor puternice. Deoarece flăcările au fost observate târziu și pentru că focul era favorizat de materialele de construcție (lemn și plăci OSB), cabana nu a mai putut fi salvată. La stingerea incendiului a intervenit Garda de Intervenție Ineu. Deplasarea pompierilor cu autospeciala către casa de vacanță, care se afla pe un deal, la doi kilometri distanță de șosea a fost destul de dificilă. În momentul în care echipa de intervenție a ajuns la locul incendiului, acesta se manifesta la întreaga construcție (30 de metri pătrați), astfel că nu s-a mai putut salva casa de vacanță. După două ore, pompierii au reușit să stingă focul, stabilind apoi și cauzele incendiului. Din primele cercetări efectuate de pompieri, se pare că vorba despre “folosirea cu intenție a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului”, adică incendiere. Poliţiştii au prins suspectul principal în acest caz. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se pare că a lucrat ca zilier la proprietarul casei de vacanţe. „Piromanul” a fost internat la spitalul de psihiatrie, fiind cunoscut cu afecţiuni psihice.
Casa de vacanta incendiata de un bolnav psihic
Reactualizat la:
O casă de vacanță din lemn a ars aproape în întregime la ieșire din Ineu, după ce a fost incendiată de un bolnav psihic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
Local
Sindicaliştii din Poliţie anunţă faptul că vor continua protestele şi vor participa şi la mitingul de la Bucureşti.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
1
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
1
România
Firmă de contabilitate din Oradea, atacată cibernetic. Hackerii au cerut o recompensă de mii de euro
La data de 12 decembrie, o firmă de contabilitate din Oradea a fost victima unui atac cibernetic major.
România
Românii care doresc să călătorească în Israel au nevoie de autorizaţie electronică care poate fi solicitată pe platforma guvernamentală a acestui stat.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti a sunat adunarea pentru prepararea sezonului de primăvară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!