Potrivit unor surse, din casa deputatului Claudia Boghicevici au fost furate mai multe bijuterii. Valoarea acestora a fost estimată la aproximativ 20.000 de lei. Din informaţiile pe care le deţinem, imobilul spart nu avea sistem de alarmă sau monitorizare video.
UPDATE 1: În urma cercetărilor efectuate aseară la faţa locului, poliţiştii au stabilit că hoţii au pătruns în casa deputatului Claudia Boghicevici, forţând uşa de la intrarea în locuinţă. Verificările în ceea ce priveşte bunurile care au fost furate au fost reluate astăzi şi urmează să se stabilească şi prejudiciul produs de hoţi.
ARAD. Un imobil deţinut de deputatul arădean Claudia Boghicevici, în cartierul Micălaca, a fost spart de hoţi, în această seară, potrivit unor surse. În momentul de faţă, poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate ce au furat hoţii, precum şi valoarea celor sustrase.
Totodată, oamenii legii investighează modalitatea în care hoţii au pătruns în casa deputatului. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în momentul producerii infracţiunii nu se afla nimeni în imobil.
„S-a primit o sesizare cu privire la un furt dintr-o locuinţă din cartierul Micălaca. În acest moment, colegii mei efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili modalitatea în care s-a pătruns în imobil, bunurile sustrase şi suspecţii în acest caz”, a declarat subcomisarul Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
CITESTE SI:
Boghicevici: guvernare cu “necunoscute”
Citiți principiile noastre de moderare aici!