ARAD. O dorinţă mai veche a arădenilor a rămas tot la capitolul dorinţă, dar, din când în când, aceasta e repusă pe tapet, aşa cum s-a întâmplat de curând. Şi nu e vorba de orice dorinţă, ci de intenţia arădenilor de a prelua Casa de Cultură a Sindicatelor, o clădire imensă, lăsată pe jumătate de izbelişte. Planurile sunt extrem de mari cu acest imobil iar, acum, de partea viselor executivului, s-au pus şi aleşii Opoziţiei. E posibil ca, având pentru prima oară aceeaşi dorinţă, visele aleşilor locali să devină realitate, deşi decizia nu ţine de Arad, ci, cum e de aşteptat,… de Bucureşti.
Discuţia despre dorinţa de a prelua în administrare Casa de Cultură a Sindicatelor a fost adusă acum pe tapet de consilierul local Florin Galiş. La ultima şedinţă CLM, la punctul „Diverse”, liberalul a solicitat Primăriei Municipiului Arad să aibă în vedere posibilitatea ca, în viitorul apropiat, Aradul să aibă totuşi o veritabilă Casă de Cultură. Iar Galiş nu a făcut referire la instituţia care a fost înghiţită de teatru, ci la clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor, precizând că s-au şi purtat discuţii în acest sens. Galiş nu a precizat nici cu cine s-au purtat aceste discuţii, nici la ce nivel au fost sau ce şanse ar avea Aradul să devină administratorul acestei clădiri.
Subiectul nu a trecut însă neobservat în CLM. Viceprimarul Bognar Levente a revenit la subiect la momentul la care i-a informat pe aleşi despre rezultatul deplasării la Bruxelles, acolo unde Aradul şi-a lansat candidatura pentru Capitală Culturală Europeană 2021.
Bognar a precizat că deja s-a discutat ca „unele clădiri care există în Pădurice să fie luate în calculul dezvoltării unui complex cultural contemporan aici”. Viceprimarul a amintit că, în 2013, se împlinesc 100 de ani de la existenţa Palatului Cultural, iar momentul va fi sărbătorit ca atare, dar a indicat şi faptul că, odată începută reabilitarea acestei clădiri, Primăria Arad ar trebui să aibă ca alternativă un spaţiu contemporan pentru cultură, iar Casa de Cultură a Sindicatelor s-ar preta foarte bine acestui deziderat. Ca de final, Bognar a precizat, referitor la cele menţionate de Galiş: „Şi eu sunt de acord cu această propunere, dar trebui să şi avem banii necesari”.
Câteva planuri
Mai marii Primăriei Arad au precizat, în repetate rânduri, de-a lungul anilor, că şi-ar dori ca această clădire să revină Municipalităţii, aceasta putând găzdui o casă a studenţilor (încă un obiectiv lipsă în Arad), sala de căsătorii şi alte câteva obiective locale. Dar de la intenţie până la realizare, drumul s-a dovedit de fiecare dată prea lung şi presărat cu prea multe hopuri: cei care deţin clădirea nu par dornici să o dăruiască pe ochi frumoşi Aradului, iar bani pentru o preluare a imobilului dublată de o reabilitare sunt greu de găsit prin visteria locală.
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!