A fost lipsă de determinare şi atitudine. Nu era normal să nu avem aceeaşi dorinţă de victorie faţă de jocul precedent, iar acest lucru ne-a costat. Abordarea jocului cu Unirea a fost cu totul alta, noi băieţii crezând că totul va veni de la sine dacă am jucat cu Poli de la egal la egal. Iată, însă, că nu poţi păcăli fotbalul, căci el te pune imediat la colţ. Cei din Alba Iulia au arătat dorinţă şi aplomb, iar asta a făcut diferenţa într-un meci în care valorile erau apropiate. Rămân dezamăgit de felul în care am înţeles să abordăm această partidă, dar să ştiţi că au fost şi câteva lucruri pozitive, cum ar fi crearea câtorva ocazii clare de gol. Totuşi, aşteptam şi ne doream altceva de la acest joc”.
Nagy: „A fost lipsa de determinare si atitudine”
Reactualizat la:
Alba Iulia. După meciul de la Alba Iulia, pierdut cu 1-0 de arădeni, antrenorul UTA-ei, Roland Nagy a spus: „Dacă jucam şi acum precum am făcut-o cu Timişoara nu cred că puteam rata victoria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală şi una suplimentară.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” a lansat procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor pentru Campusul Profesional Integrat Dual.
Mapamond
Partidul Liberal de guvernământ din Canada urmează să aleagă duminică un fost bancher novice în politică pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau în funcţia de prim-ministru, care va avea de gestionat ameninţările venite din partea preşedintelui american, Donald Trump, informează AFP.
Local
Se împlinesc, zilele acestea, cinci ani de când, în contextul pandemiei de coronavirus, cursurile școlilor au fost mutate în mediul online.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în weekend, pentru stingerea a șapte incendii de vegetație în urma cărora au fost afectate 70 de hectare de teren.
ARADON Sport local
Echipele arădene au reușit să obțină doar un punct din 9 posibile. La Viitorul s-a lăsat cu plecări.
Ştiri sportive
Ella Constantinescu Zeller, o legendă a tenisului de masă românesc, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani, a anunţat, sâmbătă seara, Federaţia Română de Tenis de Masă, pe site-ul său oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!