ARAD. Lovitură dură pentru organizaţia municipală a PNL Arad: consilierul municipal Ionel Ciupe, însoţit de două treimi din membrii organizaţiei, adică vreo 300 de oameni, au trecut în bloc la Partidul Liberal Reformator. „Astăzi este un eveniment pentru PLR: Ionel Ciupe va activa în rândurile acestui partid, fiind un mare câştig pentru organizaţia municipală. Trecerea lui Ciupe la PLR este un semnal pentru cei care vor să rămână liberali, să nu fie înghiţiţi de PDL”, a spus Ovidiu Marian, vicepreşedintele PLR.
„Am fost în silentio stampa un an şi jumătate”, şi-a început discursul Ionel Ciupe. „În urmă cu mulţi ani am optat pentru PNL, dar am fost crunt dezamăgit. Plecarea nu este o opţiune uşoară după ce pui suflet într-un partid timp de 12 ani de zile. Dar aveam două variante: să renunţ la politică sau să merg mai departe. Iar doctrina PLR este singura pe care puteam să o urmez”, a spus politicianul.
Ionel Ciupe nu a venit singur la Reformaţi, ci a adus după el marea majoritate a organizaţiei municipale a PNL. „Aproximativ 300 de oameni m-au urmat, ceea ce nu este lucru puţin. Cu siguranţă vor mai veni şi alţii”, a mai adăugat Ciupe.
Planuri de viitor
Planurile lui Ionel Ciupe şi a organizaţiei din Arad a PLR sunt unele dintre cele mai îndrăzneţe. „Ne propunem să organizăm partidul atât de bine, încât organizaţia noastră să devină manual de lucru pentru ceilalţi. Pe termen scurt ne propunem ca la alegerile prezidenţiale, unde îl susţinem pe Călin Popescu Tăriceanu, să trecem de procentul de 20 la sută”, a anunţat cu optimism consilierul local.
În ceea ce priveşte planurile pe termen mediu şi lung, acestea sunt la fel de mari ca şi cele pe termen scurt. Mai precis, Ciupe a anunţat că în anul 2016 PLR va fi primul partid în topul arădenilor, conducerea Primăriei şi Consiliului Judeţean Arad fiind ţintele Reformaţilor. „Avem oameni, avem resurse, suntem antrenaţi şi avem experienţă. Cred că ne putem îndeplini obiectivele propuse”, a încheiat Ionel Ciupe.
Ciupe si alti 300 de penelisti au trecut la PLR
Reactualizat la:
Consilierul municipal Ionel Ciupe, dar şi marea majoritate a organizaţiei municipale a PNL au trecut în tabăra liberalilor reformaţi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
2
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!