INEU. Telenovela Nadăşului şi-a derulat un nou episod pe holurile Judecătoriei Ineu, acolo unde Alexandru Colţeu, aşa-zisul moştenitor al unei averi colosale, evaluate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la peste 21 de milioane de euro, şi-a căutat răzbunarea. Iar ţinta petentului a fost reprezentată de şase locuitori ai satului Nadăş care au avut curajul de a-şi lua inima în dinţi şi de a face publice întâmplările din satul lor. Împotriva acestora Alexandru Colţeu a depus o plângere penală care se referă la afirmaţii mincinoase şi calomnioase. Plângerea a fost depusă în anul 2013, însă a fost desfiinţată pe rând de procurorii parchetelor din Arad şi din Ineu. Moştenitorul Nadăşului nu s-a lăsat, însă, cu una, cu două, şi a atacat în instanţă rezoluţia procurorilor de netrimitere în judecată a celor şase nădăşeni.
Însă nici magistraţii nu au găsit motivele pentru care intimaţii să ajungă în faţa instanţei. Aşa că au respins plângerea lui Alexandru Colţeu care a vizat hotărârea procurorilor. Cei şase nădăşeni nu vor răspunde în faţa legii pentru afirmaţiile făcute. Însă, precum un cuţit se întoarce în rană şi ascute durerea, magistraţii au decis că Alexandru Colţeu va trebui să plătească, în total, suma de 3.450 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Însă cheltuielile care îl privesc pe el sunt infime, respectiv 50 de lei. Dar Colţeu a fost obligat de instanţă, prin sentinţă, să plătească toate cheltuielile de judecată ale celor şase nădăşeni „arătaţi” cu degetul. Încă o bătălie a acestui război a fost câştigată de săteni odată cu această sentinţă. Acum nădăşenii îşi pun speranţa în procurorii DNA care, prin ancheta lor, ar putea să îi înfrângă definitiv pe „moştenitorii” unui sat întreg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!