Ciomemorarea a decurs în linişte, deşi la faţa locului şi-au făcut apariţia extremiştii de la Jobik, cu drapele cu harta Ungariei mari, precum şi, la monumentul românesc, cei de la Noua Draptă Arad. Alături de ei, preşedintele pe ţară, Tudor Ionescu şi purtătorul de cuvânt, Mircea Dinică. Acesta a declarat presei că Noua Dreaptă Arad a demarat strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum, privind demontarea „Statuii Libertăţii” şi donarea ei statului ungar. Discursurile lui Kelemen Hunor şi ale celorlalţi maghiari au fost mult mai lungi decât de obicei şi nu s-au limitat doar la comemorare, ci au atins subiecte precum universitatea din Tîrgu Mureş etc.
Comemorare in Parcul Reconcilierii
Reactualizat la:
ARAD. Circa 400 de arădeni şi vizitatori din Ungaria au participat, duminică, la comemorarea celor 13 generali. Pe şângă liderii centrali ai UDMR, în frunte cu preşedintele Kelemen Hunor, au fost prezente autorităţile locale, reprezentate prin primar, prefect şi vicepreşedinte CJA, dar şi reprezentanţi ai guvernului ungar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Agenția europeană de evaluare financiară Scope a avertizat că ar putea să retrogradeze SUA dacă un război comercial prelungit va afecta încrederea pe termen lung în dolarul american sau dacă președintele Donald Trump va implementa și alte măsuri extreme, precum controale asupra capitalului, transmite Reuters.
Mapamond
Poșta din Hong Kong a anunțat miercuri că suspendă expedierea de colete către Statele Unite ca răspuns la creșterile „abuzive” ale tarifelor de către președintele american Donald Trump, informează AFP.
Local
În 14 aprilie, în incinta istoricului Palazzo Valentini, sediu al Prefecturii Romei și al Consiliului Municipiului Roma, s a desfășurat ceremonia de decernare a premiilor „Roma Citta Eterna”, ediția din acest an.
România
Al cincilea suspect în cazul furtului celor trei brățări dacice și Coifului de aur de la Coţofeneşti, care fac parte din patrimoniul naţional al României, a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar, anunță polițiștii olandezi, potrivit Hotnews.ro.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat marţi că Ucraina doreşte să cumpere sisteme antiaeriene americane Patriot, în lipsa unor noi donaţii de acest fel din partea aliaţilor săi în războiul cu Rusia, pentru a proteja oraşele ucrainene de atacurile ruseşti, după ce preşedintele american, Donald Trump, a sugerat în ziua precedentă că nu ar fi dispus să vândă Ucrainei astfel de sisteme, relatează agenţia EFE.
2
România
Un grav accident rutier a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 15:40, pe autostrada A1, pe sensul de mers Lugoj - Deva. Un autotren și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune violentă, în urma căreia șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat.
Local
Prefectul Județului a convocat o ședință a Comisiei de Dialog Social, în contextul anunțului făcut de conducerea Greenbrier România – Astra Rail Industries privind închiderea activității la fabrica din Arad, decizie care ar urma să conducă la disponibilizarea unui număr semnificativ de angajați.
7
România
Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost „mulțumiți” de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, informează surse politice pentru Agerpres.
2
Local
ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (email spoofing) transmise în numele instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!