“Este timpul să unim ţara şi să realizăm Brexit-ul”, a declarat Johnson în cadrul unei întruniri a parlamentarilor conservatori.
Camera Comunelor a aprobat, marţi seară, cererea premierului Boris Johnson de organizare a unui scrutin parlamentar anticipat pe 12 decembrie, în eforturile pentru depăşirea crizei Brexit.
Premierul Boris Johnson a introdus în Camera Comunelor un proiect de lege care prevede convocarea alegerilor parlamentare anticipate prin modificarea legii de desfăşurare a scrutinului la data fixată pentru finalul actualei legislaturi. Moţiunea de convocare a alegerilor parlamentare a fost aprobată cu 438 de voturi pentru şi 20 împotrivă, relatează Sky News. Această moţiune avea nevoie de majoritate simplă pentru a fi aprobată. Camera Lorzilor urmează să se pronunţe pe tema convocării scrutinului peste câteva zile, dar decizia va fi o formalitate.
Boris Johnson, care de la preluarea funcţiei a suferit o serie de înfrângeri în Camera Comunelor, vrea alegeri anticipate pentru a depăşi impasul politic referitor la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Liderii ţărilor europene au aprobat cererea Guvernului Boris Johnson de amânare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 31 ianuarie 2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!